VIDEO Disney, fabrica de staruri adolescente

Timp liber

Britney Spears, Justin Timberlake şi Miley Cyrus se numără printre vedetele lansate de-a lungul timpului de compania Disney. Personajul Hannah Montana a cucerit adolescenţii din întreaga lume, iar interpreta ei, Miley Cyrus, este la ora actuală cel mai mare star Disney. Fetiţele o iubesc şi vor să-i semene, iar băieţii sunt îndrăgostiţi de ea. A lansat două albume, a susţinut un turneu în America de Nord, iar toate produsele de promovare care au legătură cu serialul „Hannah Montana“ se vând ca pâinea caldă. 

La doar 16 ani, Miley Cyrus nu este doar idolul adolescenţilor din întreaga lume, ci şi unul dintre cele mai bogate staruri care au mai puţin de 25 de ani. Potrivit revistei „Forbes“, tânăra actriţă şi cântăreaţă a câştigat 25 de milioane de dolari doar în 2008. Mai mult, revista „Time“ a inclus-o anul trecut în topul celor mai influente 100 de personalităţi din lume. 
Deşi talentul şi munca au avut o contribuţie importantă la succesul tinerei, Miley n-ar fi cunoscut niciodată o asemenea ascensiune dacă nu ar fi avut în spate „maşinăria“ perfectă, compania Disney, care a lansat numeroase vedete adolescente de-a lungul timpului. 

Miley Cyrus a urmat o cărare bătută de alţi adolescenţi care şi-au dorit foarte mult „faima şi banii“ şi care, cu ajutorul Disney, le-au obţinut. Kurt Russel, Britney Spears, Justin Timberlake, Lindsay Lohan, Hillary Duff şi Jonas Brothers se numără printre starurile adolescente „fabricate“ la Disney.

Puţini ştiu că starul din „Vanilla Sky“ şi „Tequila Sunrise“, Kurt Russell, şi-a început cariera la Disney. Russell a apărut în filme de la vârsta de 6 ani, dar a devenit cunoscut în 1969, la 18 ani, cu pelicula Disney „The Computer Wore Tennis Shoes“.

Succes garantat

Una dintre cele mai apreciate producţii ale companiei a fost emisiunea „Clubul lui Mickey Mouse“, creată chiar de Walt Disney, în 1955. Show-ul a cunoscut de-a lungul timpului câteva remake-uri, însă varianta „Noul Club al lui Mickey Mouse“ a născut staruri ca Justin Timberlake, Christina Aguilera şi Britney Spears, deşi a rulat doar cinci ani, între 1989 şi 1994. „Muschetarii“, căci aşa erau numiţi protagoniştii show-ului, cântau coveruri ale unor piese celebre, live sau în videoclipuri, şi jucau diverse scenete. 

Roşcată, cu ochi albaştri şi mulţi pistrui, Lindsay Lohan s-a încadrat perfect în tiparul Disney. A devenit cunoscută cu rolul din „The Parent Trap“, în 1998, şi a cunoscut succesul cu peliculele „Freaky Friday“ şi „Mean Girls“. În ultimii ani însă desele apariţii în presa de scandal au depăşit notorietatea peliculelor în care a jucat. 

Actriţă şi cântăreaţă, Hilary Duff şi-a câştigat repede un loc în inima adolescenţilor din întreaga lume, odată cu apariţia în serialul „Lizzie McGuire“, difuzat de Disney Channel între 2001 şi 2004. Totodată, Hilary a fost prima vedetă adolescentă care a înregistrat albume la casa de producţie Hollywood Records, deţinută de compania Disney.

Cu toate că muzica lor prinde la publicul tânăr din Europa (joi au fost invitaţi la Berlin, pentru a prezenta un premiu la MTV European Music Awards 2009), membrii trupei Jonas Brothers sunt mult mai populari în ţara natală, SUA. Popularitatea celor trei fraţi lansaţi de Disney este egală, pe tărâm american, cu cea a colegei lor, Miley Cyrus, pe care, de altfel, au şi însoţit-o în turneu. Din 2008, ei au propriul serial, „Jonas“. 

Prea mică pentru rol

Disney Channel avea scenariul pentru serialul „Hannah Montana“ cu un an înainte de a semna cu Miley Cyrus pentru rolul principal. Adolescenta a participat la câteva castinguri şi a primit rolul, dar producătorii au lăsat-o să mai crească un an înainte de a începe filmările.