Chiar daca starea de sanatate a lui Viorel Lis nu este deloc buna, se pare ca Oana Lis isi doreste din toata inima sa aiba un copil cu acesta. Atat Oana, cat si Viorel, regreta faptul ca nu au apucat sa faca pana acum un copil, insa cred ei, timpul nu este pierdut.
„Ori să fac înseminare, ori să înfiez. Asta vreau să fac, pentru că uneori dimineaţa nu îmi vine să mă trezesc şi un copil m-ar ajuta. Mă gândesc că fac 35 de ani, dacă rămân fără Viorel, eu ce fac pe lumea asta? Viorel iubeşte mult copiii. Consider că dacă eu îmi doresc asta, trebuie să îmi iau responsabilitatea asta mai mult singură, dar sunt în stare. Dacă e ok şi medical, vreau să fac înseminare„, a spus Oana la emisiunea lui Cătălin Măruţă.
Cei doi soti au mers deja la o clinica pentru a discuta posibilitatea fertilizarii in vitro, iar medicii de acolo ii dau sanse destul de bune.
„Vreau un copil cu Viorel. Mi-ar plăcea să am o fetiţă. Mi se întâmplă să mă duc în parc şi să mă uit la o fetiţă, iar în gândul meu să zic că vorbesc cu fata mea. Închid ochii şi mă gândesc că în curând fac 40 de ani. Nu pot să mă văd fără să am un copil”, a mărturisit Oana.