Optionalele reprezinta discipline de sine statatoare care trebuie sa raspunda in principal intereselor elevilor, aptitudinilor acestora, dar și dorintei lor de a-si dezvolta deprinderi intr-un anumit domeniu. Un curs optional este, de fapt, o disciplina scolara noua, propusa de unitatea scolara sau Ministerul Educatiei, pentru care se elaboreaza programe scolare, cu obiective si continuturi diferite de cele existente in programele scolare obligatorii.
Informatiile transmise de disciplinele optionale sunt diferite de cele prevazute de programele scolare comune tuturor scolilor.
Pot exista cursuri optionale la nivelul unei singure discipline; transdisciplinare, care presupune cel putin doua discipline dintr-o arie curriculara, iar la nivel transcurricular, o disciplina din cel putin doua arii curriculare.
Oferta curriculara a unei scoli poate deveni un criteriu forte in alegerea scolii de catre parinti pentru copiii lor.
In invatamantul preuniversitar de stat, conform prevederilor Legii educatiei, in cadrul Curriculumului national, disciplinele optionale au o pondere de 20% in planurile-cadru pentru invatamantul obligatoriu si de 30% in cele pentru liceu. De foarte multe ori, ele au fost propuse pentru asigurarea sau completarea normei didactice. Cu toate acestea, pentru foarte multe cadre didactice tinere si pasionate, aceste discipline optionale reprezinta adevarate provocari. Ele repereaza ritmic metode si continuturi optime, menite sa raspunda intereselor elevilor. Copiii sunt astfel motivati sa invete si sa participe activ la propria lor formare.
Un curs optional acceptat fara dubii
Matematica aplicata, asa se numeste disciplina optionala propusa si acceptata cu entuziasm de conducerea Scolii Germane Hermann Oberth. Situata in vecinatatea Bucurestiului, in zona Pipera, aceasta scoala propune in fiecare an elevilor sai o paleta bogata de activitati optionale, prin intermediul carora fiecare copil sa se regaseasca si sa se dezvolte; de la cursuri coordonate de profesori vorbitori de germana (dansuri, teatru, sah, pian, percutie, origami) pana la cursuri de lectura creativa, karate, balet, engleza si matematica aplicata in viata de zi cu zi.
„Matematica poate fi perceputa ca o disciplina utila, interesanta daca este ancorata in viata reala. Imaginea severa a matematicii poate fi, astfel, schimbata.“
„Matematica ramane, pentru elevi, parinti si chiar pentru unii dintre colegii profesori, o disciplina care creeaza probleme. Ne intereseaza conectarea cunostintelor matematice la viața cotidiana de la varste cat mai mici. Prin urmare, am dorit sa oferim un raspuns la intrebarea privind utilitatea matematicii. De aceea, am propus, impreuna cu domnul profesor Catalin Mosoia, cursul opțional Matematica aplicata in viața de zi cu zi. Sa citești panoul cu mersul trenului și sa calculezi cat timp trebuie sa aștepți sosirea urmatorului tren, sa te orientezi pe harta metroului, sa citești un program TV și sa analizezi durata diferitelor emisiuni, sa cunoști utilitatea practica a numerelor pare și impare, sa calculezi gramajul diferitelor ingrediente pentru a pregati o rețeta, sa economisești sau sa cheltuiești etc., toate acestea inseamna sa pui elevul in situația de a experimenta, de a conecta cunoștințele matematice la viața de zi cu zi, sa ai o abordare transdisciplinara. Ne intereseaza sensul pe care il dam conceptelor, reprezentarile elevilor despre acestea. Matematica preia și prelucreaza idei din diferite domenii și le transforma in așa fel incat sa rezolve situații concrete“, a declarat, in acest context, profesorul Florin Droc, directorul Școlii Germane Hermann Oberth.
Curs de placere
La cursul optional de matematica aplicata, elevii vin cu placere si vor sa iasa la tabla din proprie initiativa. Matematica nu mai este perceputa de elevi ca o disciplina arida, seaca
Matematica aplicata devine una interesanta, atractiva, utila, iar notiunile de matematica, in final, gratie tehnologiei moderne, sunt asimilate de copii mai usor. „Lucrez cu doua grupe de elevi din invațamantul primar. Știam ca sunt inteligenți pentru ca, in urma cu cateva luni de zile, le-am vorbit in cadrul unei activitați de vacanța despre personalitatea lui Hermann Oberth și tot atunci am facut și un experiment cu roata hidraulica. La orele de matematica aplicata am constatat ca Smart Board (tabla inteligenta) e ca un magnet pentru elevi, astfel ca vor sa iasa si sa lucreze singuri la tabla. Saltul de la tabla clasica la cea inteligenta este similar cu pasul pe care l-am facut cu totii de la scrisul pe hartie la cel cu ajutorul computerului; cred ca intr-o clasa e nevoie de amandoua. Tehnologia moderna, insa, permite profesorului sa integreze in lecție imagini sau chiar filme educaționale relevante, elevii descoperind astfel, singuri si cu o mare satisfactie, legaturile intre notiunile matematice si ceea ce exista in viata reala, de zi cu zi. Smart Board te ajuta sa corelezi teoria cu practica“, ne-a declarat, la randul sau, profesorul Catalin Mosoia. Matematica, din punctul sau de vedere, este vitala: „Se poate ceva pe lumea asta fara matematica!?“ La aceasta data, in invatamantul preuniversitar acreditat de stat si particular, se desfasoara o multitudine de cursuri optionale, propuse de ministerul de resort, de conducerea scolilor si cadre didactice, precum: Educatie financiara, Educatie pentru democratie, Institutiile Uniunii Europene, Educatie interculturala, Managementul proiectelor, Dezbatere, oratorie și retorica, Competenta in mass-media s.a. Pentru toate aceste discipline, ce reprezinta de fapt oferte educationale (curriculum la decizia scolii), Ministerul Educatiei a aprobat, prin ordin, programele scolare aferente.