La 38 de ani, o femeie frumoasa, tintuita in scaunul cu rotile, sfideaza timpul si durerea. incearca sa-si vindece sufletul pictand icoane care plang…
O zi mohorta de toamna. Ma aflu in cartierul Berceni si ma indrept zgribulita spre blocul unde locuieste Carolina. Nu stiu despre ea dect ca are o voce superba, ca e imobilizata de 14 ani ntr-un scaun cu rotile si ca picteaza icoane care plng. Sun la usa. mi deschide o femeie frumoasa, cu aer aristocratic si o privire ce avea sa ma urmareasca multa vreme. Ea e Carolina, omul care nvins destinul. Omul care reuseste zi de zi sa daruiasca lumii o parte din ea pentru a se ntregi. Imi zmbeste si, usor stanjenita, ma invita inauntru.
E doar o evolutie a vietii mele
Aveam 24 de ani, eram studenta si fericita ca am terminat cu bine primul an. Faceam echitatie de performanta. Ne-au scos n cmp si s-a ntmplat ca n-am mai putut controla calul, si ncepe Carolina povestea. O poveste trista despre o femeie care se ncapatneaza sa-si pastreze un zmbet cald pe chipul obosit. Lumea n care traiesc e si urta, dar si frumoasa, pentru ca redescoperi alte dimensiuni, continua ea, trecndu-si mna prin parul lung. Din cnd n cnd, si muta cu greutate picioarele. Ii privesc minile. Daca degetele de la mna dreapta le poate misca ct de ct, mna stnga e aproape moarta. E un paradox, parca ncearca sa se scuze, totusi, n cea stnga am mai multa putere. Intuieste urmatoarea ntrebare. Nu, acum nu-mi mai e att de greu. Primii doi ani au fost un adevarat cosmar, att pentru mine, ct si pentru mama mea. Am simtit atunci ca Iadul coborse pe pamnt. Am renvatat sa ma mbrac dupa trei ani. Dar mi se pare normal sa fiu o luptatoare. Singurul lucru care ma doare e faptul ca m-am lovit de rautatea oamenilor… Eu nu m-am schimbat. Asta e doar o evolutie a vietii mele. Dar e foarte greu sa fii nteles de societate.
Binecuvntarea lui Iisus
Dupa accident, au urmat ani de spitalizare, de suferinta, de recuperare. Carolina s-a descurcat singura. La un moment dat, pentru ca nu mai putea face fata greutatilor, si-a vndut apartamentul. Dar nu se plnge niciodata. Poate doar sufletul i plnge uneori, desi nu recunoaste. De unde pasiunea pentru pictura?, o ntreb cu ochii atintiti asupra unei superbe icoane. Pe chipul Maicii Domnului vad cum se prelinge o lacrima si ma cutremur. Sa fie o lacrima de durere? De fericire? Cine poate sti? Pasiunea pentru icoane? E o taina n viata mea pe care foarte rar o spun. Am fost n moarte clinica si episodul acesta e greu de uitat. Atunci am primit o vizita. Mi-amintesc ca aveam febra foarte mare si mama m-a ntors pe partea cealalta. M-am vazut ntinsa pe spate si nvelita ntr-un cearsaf orbitor de alb. La picioarele mele era un barbat cu barba, parul pna la umeri si o frunte nalta. mi zmbea dulce si din ochii lui venea o lumina orbitoare. A ridicat mna dreapta si cu un gest maiestuos mi-a facut semnul crucii. I-am spus plngnd . S-a aplecat, mi-a luat minile n palmele lui si mi-a spus cu o voce pe care n-o voi uita niciodata: . De atunci mi apare n vis nainte de marile Sarbatori si chiar mi-a vorbit de o eventuala vindecare totala, povesteste Carolina.
Icoanele mele sunt vii
Dupa doi ani de la aparitia divina, Carolina a nceput sa picteze. Sunt momente n care nu pot picta. Totul tine de starea mea sufleteasca. Cnd pictez o icoana, n-o fac doar eu, ci se face o conexiune cu o alta putere. i e greu sa-mi descrie ce simte n acele momente. Parca sufletul i se ridica deasupra trupului si am aici, n dreptul inimii, o flacara… Icoanele mele sunt vii, indiferent ca le pictez pe sticla sau pe lemn. Materialele necesare pentru realizarea unei icoane ajung la aproximativ 6 milioane de lei, dar pensia Carolinei este de doar 1.800.000 de lei. Cum reuseste totusi sa picteze? Cred ca tot de la Domnul vine ajutorul. Mai primesc 800.000 de la primarie. Si am colaborat ca tehnoredactor si culegator cu Editura Bizantina, vine prompt raspunsul. Cnd culege texte, tasteaza cu degetele minii drepte si se ajuta cu un creion… Dar nimic nu-i mai important ca icoanele. Salile Spitalului Bagdasar sunt pline de icoanele ei. Sfintii pictati de ea au grija de cei aflati n suferinta… A daruit icoane si medicilor care o ajuta. A avut si expozitii, dar, de un an, n-a mai fost posibil. Ce-si doreste acum Carolina? Lucruri simple, dar care uneori pot fi foarte complicate. O familie reunita, alaturi de Diana Greta, fiica ei. O expozitie personala. Si ca icoanele ei sa nu ajunga pe mini rele. Pentru ca, spune Carolina, orice ar zice oamenii, icoanele fac minuni.
