Anxietatea este o tulburare afectiva, ce se manifesta printr-o stare de neliniste permanenta, teama si ingrijorare fara motiv sau datorata unei situatii negative care nu a fost insa experimentata niciodata. Anxietatea se defineste astfel ca fiind o teama anormala sau o teama fara obiect, intensa, patologica.
Copiii experimenteaza inca de la nastere anxietatea separarii de mama, acesta fiind un moment extrem de important deoarece daca copilul este sustinut si ajutat printr-o ingrijire corecta, el isi va declansa mecanismele de aparare iar aceasta experienta va constitui un moment de dezvoltare. Insa daca acest moment nu va fi bine gestionat de catre parinti poate constitui o baza a dezvoltarii unui temperament anxios. Climatul familial stresant, starile de confuzie, nesigurata si sensibilitatea emotionala crescuta pot fi deasemenea cauze ale dezvoltarii tulburarii anxioase.
Anxietatea la copii este deseori destul de dificil de recunoscut de catre parinti, aceasta putand fi usor confundata cu rasfatul sau capriciile unor copii oisnuiti. La copii anxietatea este mai usor de tratat decat la adulti insa daca nu este rezolvata aceata nu dispare si poate lua alte forme de manifestare de tipul fobiilor, tulburarilor obsesivo-compulsive, depresii sau tulburari de somn sau alimentatie.
Deseori anxietatea la copii se asociaza cu manifestari somatice, cele mai dese fiind simptomele digestive de greata, voma, diaree sau dureri abdominale. Anxietatea asociata cu aceste manifestari somatice poarta si numele de angoasa. Copii anxiosi se agata intotdeauna de parinti, avand necontenit nevoie de dovezi de dragoste si siguranta. Orice eveniment de tipul examenelor, evaluarilor sau schimbarilor survenite in viata obisnuita provoaca manifestari foarte intense de tipul insomniilor sau atacurilor de panica. Deseori copiii anxiosi resimt si interpreteaza in mod negativ situatii de viata obisnuite.
La copiii de la 0 la 3 ani anxietatea poate fi indicate prin strigatul sau plansul de panica, hipertonie, hipervigilenta (expresia fetei rigidizata, privire fixa) , tendinta copilului de a se agata motric sau visual sau tulburari somatice (tulburari de somn sau alimentatie). Dupa 3 ani copilul anxios acuza frici si temeri, manifesta nelinisti raportate la viitor, copilul insista sa aiba permanent un adult in preajma, cand mananca, cand se joaca sau cand se uita la televizor. Totodata acesti copii manifesta teama insotita de culpabilitate raportata la evenimentele din trecut si au idei de tip depresiv, de autodevalorizare (eu nu sunt bun de nimik) sau culpabilizare (eu sunt de vina).
Anxietatea netratata nu dispare si nu trebuie in nici un caz ignorata deoarece cu trecerea timpului acesta se poate acutiza si agrava afectand dezvoltarea copilului atat in plan personal cat si in plan social si educational.
