In cea de-a doua serie a Art of Feeling, Kelly Grovier exploreaza modul in care s-au schimbat punctele de vedere ale descurajarii in timp – si ce rol poate juca in combaterea disperarii.

Tablourile si desenele ne pot ajuta sa facem fata tristetii? Istoria artei crede ca poate. De la xilografia lui Albrecht Durer , din secolul al XVI-lea, al unui inger imbufnat la o pictura murala de protest creata la Londra la inceputul acestui an, care a fost atribuita lui Banksy (proclamand ,,Din acest moment se sfarseste disperarea si incep tactica”), exista o traditie secreta a imaginilor care prezinta melancolie nu doar ca o boala pe care o suferim, ci un puzzle criptic care ne poate ingrijora.

La fel ca sudoku pentru suflet, astfel de ghicitori retiniene precum pictura lui Lucas Cranach the Elder Melancholia (1532); Maria Magdalena ca melancolie a lui Artemisia Gentileschi (1622-25) si visul pustiu al lui Giorgio De Chirico Melancolia si misterul strazii (1914) ne salveaza de descurajarea pe care o putem impartasi cu ei, ocupandu-ne creierul. Aceste lucrari izvorasc din acelasi instinct care l-a provocat pe cercetatorul englez Robert Burton din secolul al XVII-lea, autorul influentului volum al depresiei din 1621, Anatomia melancoliei, pentru a insista ca ,,nu exista o cauza mai mare de melancolie decat trandavie, nici un leac mai mare decat Afaceri”. Ce fel de afacere? ,,Melancolia poate fi depasita”, a concluzionat Burton, ,,numai prin melancolie”.

Pentru a aprecia modul in care functioneaza acest paradox, luati in considerare faimoasa meditatie a lui Durer Melencolia I (1514), despre care s-ar putea spune ca a pus traditia in miscare. In influenta amprenta gravata pe lemn, un inger inaripat si lugubru, cu capul in pumn, face o busola fara sens, in timp ce in jurul ei se afla imprastiat un amestec de simboluri aparent ireconciliabile. La ce se adauga totul, aceasta margine dreapta si ciocan; acele clesti si cantare; acea scara si cleste; cadelnita si cadranul solar? Cum trebuie sa masuram greutatea metafizica a acestui poliedru care se inghesuie in mijlocul lucrarii? Este oare un craniu care se stramba in pixelatia intepata a fetei sale multidimensionale?

Puzzle intr-un puzzle

Mai mult, ce trebuie sa facem din heruvimul (sau putto ) care, cu ochii fara vedere, mazgaleste pe o ardezie goala, in timp ce este cocotat deasupra unei pietre de macinat aruncate in centrul gravurii? Este un curcubeu pe care il vedem in spatele lui in departare? Si sub ea, o cometa? Ce anume au de-a face toate aceste atmosfere dramatice cu tema ,,Melencoliei”, asa cum este proclamat cu mandrie de stindardul ca liliecul maraitor se desfasoara pe cer? In vremea lui Durer, melancolia era considerata a fi cauzata de un dezechilibru intern – un exces de ,,bila neagra” (unul dintre cele patru ,,umori” misterioase credea, inca din antichitate, sa stabileasca dispozitia cuiva) – si era legat de toamna si de planeta Saturn. Cum sa includem aceste variabile in formula deja debordanta de indicii insolubili?

Lucrarea functioneaza ca un spinner pentru psihici coplesiti de viata

Inca de cand Durer si-a creat gravura pe lemn in urma cu jumatate de mileniu, savantii si-au zgariat capul incercand sa inghesuie nenumaratele embleme, alegorii si tropi intr-o naratiune coerenta. Fara o singura interpretare care sa dovedit inca concludenta, va intrebati daca irezolvabilitatea operei nu este scopul si scopul ei. In loc sa ofere o descriere emotionala directa a disperarii melancolice, gravura pare sa ofere in schimb un fel de mecanism viclean de a face fata unui puzzle intratabil – un fel de cub cognitiv Rubik care ne ia mintea de pe melancolie, rasfatandu-ne cu totul.

In coltul din dreapta sus al lucrarii, miracolul matematic al unui ,,patrat magic” poate fi esential pentru intelegerea modului in care lucrarea functioneaza ca un spinner agitat pentru psihici coplesiti de viata. Un tabel de numere in care suma fiecarui rand, coloana si diagonala este aceeasi (in acest caz, toate aduna la 34), patratul magic al lui Durer este cel mai vechi exemplu cunoscut al unei astfel de minuni aritmetice care a fost tiparita Europa. Ingineria grila numerica (care include, in randul de jos, anul in care a fost facuta gravura pe lemn) investeste lucrarea cu un sentiment al ordinii inerente a universului si a logicii infailibile, daca doar unul poate deduce care este logica respectiva.

Nu a durat mult pana cand mistica gravurii absorbante a lui Durer a patruns adanc in constiinta culturala. Pentru pictura sa pe ulei Melancolie (1532), contemporanul lui Durer, Lucas Cranach cel Batran, reface in cele mai clare culori ale Renasterii germane multe dintre aceleasi elemente pe care le gasim in gravura in lemn alb-negru anterioara: un inger cu varf; un caine slab; unelte pentru prelucrarea lemnului; si capriciile curioase ale unui copil dolofan care, dupa parerea lui Cranach, a devenit un amestec de triplete mici. De asemenea, imprumutata de tiparitul lui Durer este prezenta unei sfere goale mari. Totusi, ceea ce transforma cu adevarat ochiul este cercul tinut in apropiere de unul dintre putti, care sunt hotarati sa impinga sfera prin inel. Dar se va potrivi? Preocupati de succesul sau esecul probabil al sarcinii copiilor, ne gasim, ca ingerul anterior al lui Durer, invartindu-ne busolele mentale, cuprinsi in calculele diversificate ale proportiilor relative ale mingii si inelului – viata si intelepciunea ambitiilor sale . Pierduti in ganduri, cu greu observam ca mopingul nostru melancolic s-a alchimizat incet in ceva mai innobilant: filozofia.

Secolele care au urmat au asistat la un flux constant de reinventari ale designului nituitor al lui Durer. Exemple remarcabile din secolul al XVII-lea, inclusiv picturi ale artistilor baroc italieni Domenico Fetti si Artemisia Gentileschi, dezvaluie o tendinta crescanda de a percepe melancolia ca o afectiune privilegiata asociata cu geniul artistic. In Melancolia lui Fetti (1619), componentele stocului unui caine si a unei sfere, importate din lucrarile lui Durer si Cranach, sunt insotite de o ambreiaj de pensule (in centrul de jos al tabloului) legat cu o carpa si langa el , modelul anatomic al unei mici sculpturi. In Maria Magdalena ca Melancolie, Gentileschi ia o alta abordare, dezbracand cu curaj aproape toate obiectele simbolice pe care suntem obisnuiti sa le trecem in lucrarile lui Durer, Cranach si Fetti, fortandu-ne sa ne concentram in totalitate pe personificarea melancoliei, care se intampla sa fie un autoportret al artistei insasi. Aici, puzzle-ul care trebuie dezlegat nu este un sac de clocote de indicii aleatorii, ci un palimpsest de personalitate incurcata pe care Gentileschi a strans-o intr-un singur subiect, intrucat problemele alegoriei, religiei si auto-reflectarii sunt tesute intr-un singur.

Analizand dezordinea de embleme si alegorii care striga atentia noastra in studiile anterioare despre descurajarea cronica, Gentileschi permite fetei si fizicului uman, in toate impenetrabilele si adancimile lor, sa devina puzzle-ul de care ne ingrijoram – si sa ne asumam punctul central focalizarea miracolului nostru melancolic. Etapele ulterioare ale traditiei realizate de Francisco Goya, Vincent van Gogh si Edvard Munch vor invata din economia increzatoare a compozitiei lui Gentileschi.

In portretul lui Goya din 1798 al omului de stat iluminist spaniol si om de litere, Gaspar Melchor de Jovellanos, este o tristete reverberanta in privirea sa care ne tine, nu un pachet inventat de asemanari si metafore. Orice curiozitate intelectuala pe care am fi avut-o altfel in semnificatia simbolica a obiectelor care inconjoara patronul dispirat al lui Goya – misiva pliata care ii cantareste mana, sa zicem, sau compasiunea neobisnuita a statuii care ii intinde o mana reconfortanta spre cap – este inlocuita prin enigma mai imediata a sufletului suferind al subiectului.

Cand ajungem la capetele grele, sustinute manual, de asemanarea lui Van Gogh cu medicul sau tulburat, doctorul Paul Gachet, pictat in 1890, si de portretul arhetipal al depresiei lui Munch, Melancholy (1891), este clar ca o schimbare profunda in s-au produs atitudini si strategii estetice, de la alegorii supraanalizate (in Durer, Cranach si Fetti) pana la aparitii de pensule care ne captiveaza mai mult cu intensitatea pasiunii lor decat cu ingeniozitatea iconografiei lor intelectuale. Desi spatiile pe care aceste figuri abandonate le locuiesc in lucrarile lui Van Gogh si Munch nu mai sunt motoarele claustrofobe si atent calibrate ale emblemei si metaforelor pe care le-am intalnit cu secole mai devreme, ele nu sunt mai putin distractive in atractia lor lirica.

S-a dus subiectul asezat, a carui postura languroasa a definit in mod fiabil vechile descrieri maestre ale disperarii pana acum

Acelasi lucru se poate spune si pentru oda de vis a lui De Chirico la pustiire, Melancolie si misterul strazii, care in mod paradoxal incearca sa ne scoata din singuratate prinzandu-ne in interiorul ei. Aici, o fata care rostogoleste un cerc pe care pare sa o fi scapat de pictura criptica a lui Cranach, se intoarce spre lumina rece a unui patrat abandonat, in timp ce umbrele alungite aruncate de un viitor necunoscut se intind in mod nefast spre ea.

A disparut cu totul subiectul central asezat, obosit de ingrijorare, a carui postura languida a definit in mod fiabil vechile descrieri maestre ale disperarii pana acum. Fara fata sau fizionomie la psihanalizare si fara dispersie de obiecte ambigue de descifrat, ochii nostri sunt lasati sa contemplam, in schimb, dezorientarea dezorientata a liniilor de perspectiva divergente si a punctelor de disparitie care disloca scena intr-un misterios altundeva – un taram desprins fizic si psihologic de la timp si spatiu, dar ciudat de familiar.

O scuturare din disperare

De la Durer la De Chirico, artistii au cautat in permanenta sa ne seduca din tristete cu gadgeturi vizuale in continua evolutie. Dar ce se intampla cand sursa melancoliei noastre ameninta nu doar sa ne consumam propria noastra liniste sufleteasca, ci toata lumea si orice? In aprilie 2019, intr-un site de langa Marble Arch din Londra, care fusese ocupat de activisti care cereau actiuni de combatere a schimbarilor climatice, a aparut peste noapte o pictura murala care a escaladat cu indrazneala imaginea melancoliei, ducand traditia la un alt nivel.