După un sezon de excepţie, braşoveanul Rareş Dumitrescu a condus echipa de sabie a României către primul titlu mondial din istorie. Medaliat cu argint în proba individuală, Rareş a reuşit apoi o prestaţie fabuloasă în finala pe echipe, pe care a câştigat-o dramatic la ultima tuşă.
Asemenea altor poveşti de succes, ascensiunea lui Rareş Dumitrescu către marea performanţă a fost presărată cu multe obstacole. Tocmai aceste dificultăţi îi motivează însă uneori pe sportivi să se autodepăşească. Fără să beneficieze de vreun mare campion în arborele genealogic, micuţul Rareş începea astfel scrima la 10 ani, în oraşul său natal.
“A fost o pură întâmplare. Mama era învăţătoare la şcoală, iar părintele unui elev de-al ei era profesor de scrimă”, rememorează omul-momentului din sportul românesc. În adolescenţă, actualul campion mondial descoperea cu interes aventurile muschetarilor lui Alexandre Dumas, iar acest lucru îl motiva să ajungă şi el un as în mânuirea sabiei. Deşi la acea vreme colegii săi de generaţie mai fentau unele antrenamente, Rareş era nelipsit de la orele de scrimă. „Mă ţineam foarte serios şi mergeam cam la toate antrenamentele. Doar dacă nu învăţam ca lumea, mama îmi mai interzicea să mă duc la scrimă. Când eram mic, am lipsit doar la vreo două concursuri pentru că luasem o notă de opt la o teză şi acest lucru nu era acceptabil în opinia părinţilor (râde)”, spune scrimerul, îndrumat în tainele acestui sport nobil de tehnicianul Cătălin Albu.
Pănă se se axeze definitiv către o carieră sportivă, Rareş a fost un elev studios, cu rezultate foarte bune la şcoală. De altfel, în clasa a IV-a, actualul campion mondial a fost olimpic pe judeţ la matematică. “Am făcut apoi liceul la “Ioan Meşotă”, cel mai sever din Braşov, iar din cauza programului din ce în ce mai încărcat cu antrenamente şi competiţii am început treptat să aloc mai puţin timp studiului”, recunoaşte scrimerul.
A rupt zeci de perechi de adidaşi
Până să ajungă un sportiv consacrat, Rareş a fost deseori nevoit să apeleze la sprijinul financiar al părinţilor săi, care l-au ajutat necondiţionat în carieră. “Aş vrea să le mulţumesc că au fost alături de mine pentru că nu ştiu dacă reuşeam să ajung aici fără ei.
La primele concursuri am fost plecat pe banii lor. În plus, cred că mi-au cumpărat zeci de perechid de adidaşi de-a lungul anilor. Nu aveam pantofi speciali de scrimă, iar cei obişnuiţi se rupeau lunar din cauza frecării de planşă. La scrimă nu se câştigă mulţi bani, iar la juniori primeam cadou doar câte un ceas sau alte obiecte de acest gen”, rememorează cu melancolie Rareş.
A vrut să se lase de scrimă în liceu!
Fără să fie un talent precoce, Dumitrescu a fost în perioada adolescenţei o prezenţă constantă în topul mondial la diferite categorii de vârstă. Braşoveanul a explodat însă cu adevărat abia la 20 de ani, când a fost cooptat pentru prima dată în lotul naţional de seniori. Ultimii ani ai junioratului au fost, totuşi, după propriile spuse, o adevărată piatră de încercare în cariera sa.
“În liceu am vrut pentru prima oară să mă las de scrimă. Dimineaţă aveam şcoală între 7.00 şi 14.00. Ajungeam apoi pe fugă acasă. Mâncam, mă odihneam puţin şi la 16.30 plecam la antrenamente. La 19.30 terminam cu scrima şi mă întorceam acasă, unde mă apucam de lecţii şi de învăţat până spre miezul nopţii. A doua zi mă trezeam la 6.00 şi o luam de la capăt…Pe lângă asta, nu aveam nici cu cine să mă antrenez în Braşov pentru că centrul olimpic era la Iaşi. Mă pregăteam doar cu antrenorul meu, dar nu aveam niciun sparring. A fost un moment de cumpănă, dar acum cred că sacrificiile au meritat”, povesteşte vicecampionul mondial la sabie.
Covaliu a pariat pe el
Luat sub aripa sa protectoare de către fostul campion olimpic Mihai Covaliu, Dumitrescu a progresat apoi repede la seniori şi în 2006 ieşea campion continental cu echipa României la Izmir. Participant la Olimpiada de la Beijing, Rareş spune că experienţa a fost una de neuitat. “Atmosfera din satul olimpic este incredibilă, ceva cum nu am simţit nicăieri în lume. Visul meu este să iau o medalie la Londra!”, spune scrimerul braşovean.
După Olimpiadă, Dumitrescu a fost aproape să agaţe sabia în cui, nemulţumit fiind de recompensele financiare pe care le obţinea din scrimă.Numit antrenor la lotul naţional în acea perioadă, Covaliu l-a convins însă să se răzgândească. „«Cova» e un tip foarte correct. Nu este un antrenor sever, dar este extrem de pretenţios în sensul că vrea ca fiecare dintre băieţii din echipă să dea tot ce are mai bun de el la antrenamente şi la concursuri”, menţionează sabrerul.
A scris istorie la Mondiale!
După un sezon foarte bun în Cupa Mondială, acolo unde a câştigat două etape, Dumitrescu şi-a confirmat valoarea în Antalya şi a ieşit în premieră vicecampion mondial la individual. Finala pe echipe contra Italiei a avut apoi o desfăşurare demnă de un thriller american.
Intrat pe planşă când scorul indica 40-34 pentru adversari, Dumitrescu a surmontat incredibil diferenţa chiar în faţa campionului olimpic Aldo Montano. Victoria la limită 45-44 a determinat-o chiar pe preşedintele federaţiei Ana Pascu să declare că nu a mai văzut un asemenea meci în 40 de ani de scrimă.
Graţie prestaţiei lui Dumitrescu şi ale coechipierilor lui, România a câştigat primul titlu mondial din istorie la sabie. “Am înţeles că din cauza emoţiilor o doamnă chiar a leşinat în sală la ultimele tuşe. A fost o imensă satsifacţie pentru toată lumea”, spune fericit Rareş Dumitrescu, care va împlini în curând 26 de ani.
Căsătorie cu noroc
Cu doar 24 de ore înainte să se îmbarce în trenul care l-a dus către Europenele de la Plovdiv, Rareş Dumitrescu şi-a unit destinele pe 11 iulie, la Braşov, cu o fostă colegă de liceu cu care trăieşte o frumoasă poveste de dragoste de aproape şase ani de zile. Cununia civilă a avut loc la Biserica Ortodoxă „Buna Vestire”, iar evenimentul a fost, se pare, un semn bun pentru concursurile ce au urmat.
Dumitrescu a ieşit vicecampion european cu echipa de sabie o săptămână mai târziu în Bulgaria, iar apoi a făcut senzaţie la Mondiale. Rareş vrea să devină acum tătic şi crede că poate îmbina cu succes rolul de părinte cu cel de sportiv de performanţă. “Au fost multe cazuri de campioni în scrimă care au devenit părinţi în timp ce erau încă în activitate. «Cova» este probabil cel mai bun exemplu în acest sens. Cred că apariţia unui copil ar putea înfluenţa în mod pozitiv cariera mea!” , a precizat campionul mondial cu echipa României.
Carte de vizită
Data şi locul naşterii: 24 octombrie 1983, Braşov
Înălţime şi greutate: 1,92 metri şi 85 de kilograme
Legitimat la cluburile Dinamo Braşov şi Dinamo Bucureşti
Campion mondial cu echipa de sabie în 2009 în Antalya (Turcia)
Vicecampion mondial la individual în 2009
Vicecampion european cu echipa în 2009 la Plovdiv (Bulgaria)
Campion european cu echipa în 2006
Ocupă locul 2 în Cupa Mondială în acest sezon
Aur la etapele de Cupă Mondială de la Madrid şi Varşovia
Aur la Grand-Prix-ul de la Budapesta
Locul 11 la Jocurile Olimpice de la Beijing
