Sunt prezente la toate petrecerile. Trec cu multa gratie si eleganta peste orice lista de invitati si au mereu cele mai bune locuri in spatiile destinate VIP-urilor. Danseaza si socializeaza pana la rasaritul soarelui si te indeamna si pe tine sa faci la fel. Daca intri in dansul lor, nici tu nu vei mai putea rezista sa stai pe scaun.

Sunt in diferite forme, culori si texturi si le intalnesti la aproape toate barurile din intreaga lume. Toate sunt reci ca gheata, insa nu trebuie sa te sperie acest aspect. Asa sunt ele, dar cu siguranta se vor topi daca le tii indeajuns de mult in mana. Ai ghicit! Sunt celebrele, indispensabilele si delicioasele cocktailuri cu vodka! Iata o lista cu cele mai bune combinatii pe care le poti prepara chiar la tine acasa!

Appletini

Pentru acest cocktail este necesar sa amesteci intr-un shaker plin cu gheata 50ml de tarie ruseasca cu 50ml de suc de mere (preferabil natural), o lingurita de suc de lamaie si una de sirop de artar. Trebuie sa amesteci pana cand vei simti suprafata shakerului foarte rece. In cazul in care nu ai un shaker, poti face amestecul direct intr-un pahar mai mare.

Bloody Mary

Intr-un recipient incapator, pune un pumn de gheata, 125ml de suc de rosii, 50ml de vodka, o lingurita de suc de lamaie si 25ml de sirop de cirese dulci. Secretul acestei retete consta in adaugarea unui strop de sos Worcestershire, cateva picaturi de sos tabasco si putina sare si piper. Amesteca totul foarte bine si asezoneaza cu o rosie cherry pe marginea paharului!

Moscow Mule

Daca ai prin casa o cana de metal, acum e momentul sa o folosesti! Pune in ea 50ml de alcool din Mama Rusia si apoi adauga gheata pisata, astfel incat sa umpli ¾ din recipient. Ingredientul magic al acestei bauturi este berea cu ghimbir, pe care trebuie sa o adaugi pana umpli paharul. Se serveste cu bucatele de ghimbir proaspat sau o felie de lime.

Screwdriver

Stoarce sucul unei portocale mari sau a doua portocale mici si sucul unei clementine. Intr-un alt pahar inalt, pune cateva cuburi de gheata si adauga 50ml de vodka, peste care torni sucul proaspat de citrice. Pe marginea paharului, pune putin zahar brun si o felie de portocala.

Cosmo

Acest cocktail celebru contine 50ml de tarie ruseasca cu aroma de mandarine si o lingurita de lichior de portocale. Peste continutul obtinut mai trebuie sa adaugi 50ml de suc de merisoare si o lingurita de suc proaspat de lamaie. Pentru a face din Cosmo cocktailul perfect pentru o dupa-amiaza caniculara, pune in pahar gheata cat cuprinde si amesteca bine.

Caipiroska

Taie un lime in bucatele mici si pune-le pe fundul unui pahar scund, dar lat. Presara doua lingurite de zahar brun si zdrobeste impreuna cele doua ingrediente. Umple paharul cu gheata pisata, iar apoi adauga 50ml de vodka. Amesteca bine si, ceea ce este si mai important, simte-te bine!

Dupa cum vezi, lista cocktailurilor este nemarginita si dinamica. Poti contribui chiar tu la  extinderea ei incercand mixuri noi si preparandu-le pentru prietenii tai! De asemenea, poti alege vodka preferata din magazinul online www.beicevrei.ro!