UEFA solicită ca mandatul preşedintelui FIFA să fie limitat la 12 ani

Stiri

Cele 53 de federaţii care sunt membre ale UEFA au cerut joi, printr-o declaraţie comună, ca mandatul preşedintelui FIFA să fie limitat la 12 ani, după modelul CIO, informează Reuters.

Propunerea UEFA prevede un prim mandat de opt ani, apoi un al doilea de patru ani. De asemenea, membrii forului european solicită şi o limită de vârstă de 72 de ani pentru cei care candidează la preşedinţia FIFA şi pentru un loc în comitetul executiv.

Actualul preşedinte al FIFA, elveţianul Sepp Blatter, are 76 de ani şi se află la al patrulea mandat de patru ani în fruntea forului mondial.

Fifa urmează să discute şi să voteze eventuale schimbări în statutul său la Congresul organizat în Mauritius, în luna mai.

Prin vocea secretarului general Gianni Infantino, UEFA a anunţat că va vota în bloc pentru noua propunere.

„Un mandat maxim pentru preşedintele FIFA trebuie pus în aplicare începând din 2015, având ca model regulamentul CIO, ce prevede că primul mandat este de opt ani şi al doilea şi ultimul este de patru ani”, a spus Infantino, potrivit Mediafax.

Propunerea UEFA este însă diferită de cea a unui grup de lucru al FIFA, care a sugerat două mandate de câte patru ani pentru preşedintele forului mondial.

De asemenea, federaţiile europene vor ca orice candidat la postul de preşedinte al FIFA să fie susţinut de zece federaţii naţionale şi să aibă un rol activ în propria federaţie sau confederaţie.