Nu e simplu să fii elev într-un domeniu unde, de cele mai multe ori, eforturile și rezultatele remarcabile riscă să fie trecute cu vederea. Sunt elev la o școală postliceală sanitară, și această experiență a devenit, fără să-mi dau seama, o călătorie palpitantă prin provocări, momente de frustrare, dar și revelații prețioase. Poate sună ciudat, dar există o doză de umor amar atunci când îți dai seama că, în ciuda unui portofoliu impresionant de publicații, realizări și inovații personale, instituția ta nu s-a sinchisit niciodată să le valorifice sau să le promoveze. De fapt, cred că, dacă cineva ar fi făcut chiar și cel mai mic efort să prezinte aceste reușite, școala ar fi câștigat o imagine de invidiat. Cine s-ar aștepta ca un elev să scrie cărți, să publice ghiduri sau să inspire colegi? Poate chiar ar fi devenit un motiv de mândrie. Dar nu a fost să fie – și tocmai această absență a recunoașterii externe mi-a dat șansa unică să-mi caut motivația nu în aplauzele altora, ci undeva, adânc, în mine.
Încă din primele zile ca elev, am descoperit că pasiunea mea pentru radiologie, nursing și domeniul medical în general nu încape între paginile manualelor clasice. Căutam să înțeleg mai mult, să aduc la lumină acele detalii care transformă știința într-o poveste umană, vie. Am început timid – cu gândul că dacă nu găsesc resurse suficient de clare sau de utile pentru nivelul meu și al colegilor, atunci le voi crea eu însumi. Așa s-a născut primul meu ghid practic, urmat apoi de manuale, volume educaționale și chiar povești de ficțiune. Am scris noaptea, am citit în zori, am cerut păreri de la profesioniști, am tradus zeci de pagini, am desenat scheme și am redactat materiale pe care, inițial, le-am dăruit colegilor. Privind în urmă, realizez că fiecare pagină nu era doar un fragment de informație, ci o bucățică din ceea ce sunt eu astăzi.
Portofoliul meu s-a transformat într-un arc peste timp și domenii. Titluri ca „Anatomie radiologică”, „Incidențe și poziționări în radiologie”, „Investigații radiologice: Urgențe chirurgicale”, dar și abordări sensibile ca „Pacientul cu anorexie” sau „Spina Bifida (nursing)” și „Kidney Pain (nursing)”, sunt parte din cărțile pe care le-am scris pentru colegi, dar și pentru mine. Cu timpul, am simțit curajul de a explora subiecte diverse, de la „Imagistica renală” la „Leziuni traumatice cerebrale”, dar și dincolo de granița medicală – aventurându-mă în literatură de ficțiune și dezvoltare personală: „Asasini în halate albe” (thriller), „Echilibrul interior”, „Dincolo de dependență. Calea spre recuperare”, „Giardia – explorare științifică și clinică” sau „Arhiva umbrelor”, „Sub cerul etern întunecat” și „Creaturi nevăzute” sunt doar câteva dintre titluri. Le-am publicat în română, engleză, spaniolă, germană, și, de fiecare dată când primesc mesaje de la cititori de pe alte continente, simt că întreg efortul are un sens adânc și personal.
Lista volumelor mele acoperă zeci de pagini și subiecte, dintre care amintesc:
• ANATOMIE RADIOLOGICĂ
• INCIDENȚE ȘI POZIȚIONĂRI ÎN RADIOLOGIE
• INVESTIGAȚII RADIOLOGICE: Urgențe chirurgicale
• PATIENT CARE WITH ANOREXIA (NURSING)
• SPINA BIFIDA (NURSING)
• KIDNEY PAIN (NURSING)
• IMAGISTICA RENALĂ
• LEZIUNI TRAUMATICE CEREBRALE
• PRINCIPIUL ȘI FENOMENUL REZONANȚEI MAGNETICE
• COMPUTER TOMOGRAFIE
• ASASINI ÎN HALATE ALBE (Thriller)
• ECHILIBRUL INTERIOR
• DINCOLO DE DEPENDENȚĂ. CALEA SPRE RECUPERARE
• GIARDIA: O EXPLORARE ȘTIINȚIFICĂ ȘI CLINICĂ
• ȘI MULTE, MULTE ALTELE…
Pe lângă aceste volume, am semnat zeci de articole științifice, am creat ghiduri pentru colegii mei și pentru generațiile care vor urma. Am combinat desenul cu explicația, am creat grafice intuitive, am răspuns la întrebări, am îmbunătățit constant fiecare material, din dorința de a lăsa ceva folositor. Totul am făcut „self-made”: redactare, tipărire, traducere și promovare – ca un adevărat artizan al propriei povești. Mă amuză uneori gândul că în timp ce alții așteptau un feedback sau un premiu, eu transformam obstacolele în motivații și îmi croiam propriul drum.
Adevărul e că, de-a lungul timpului, am sperat ca școala mea să privească aceste rezultate ca pe ceva ce merită evidențiat. Realitatea a fost alta. Și totuși, aici se ascunde lecția care a făcut din mine cine sunt: nu trebuie să aștepți niciodată ca alții să-ți scrie povestea sau să-ți confirme valoarea. Inspiră prin exemplu, chiar și în tăcere, chiar dacă auditoriumul pare gol sau publicul întoarce spatele. Exemplul propriu va influența încet, dar sigur, pe cei care chiar contează – cei care vor avea curiozitatea sau curajul să ridice privirea și să întrebe „cum ai reușit?”.
Faptul că nu am avut niciodată o panoplie pe holuri, nici diplome înrămate din partea școlii, a devenit, pentru mine, cel mai important catalizator. Mi-a demonstrat că motivația și creativitatea nu depind de aplauze sau recunoaștere formală. Din contră, acea indiferență instituțională m-a învățat să privesc dincolo de ziduri și să ajut pe oricine își dorește să crească, să creez pentru generațiile care vin, să scriu pentru că pot schimba o perspectivă sau inspira un destin.
Dacă ai pasiuni mari, nu te opri niciodată din cauza tăcerii celor din jur! Fiecare efort pe care îl faci contează și, chiar dacă nu vei avea astăzi public sau diplomă, sădești ceva frumos pentru ziua de mâine. Lumea are nevoie de oameni vii, de inițiative sincere și de povești care să arate ce înseamnă să nu renunți niciodată. Povestea mea ca elev într-o școală postliceală sanitară dovedește că poți construi sens și valoare chiar și atunci când, în mod hilar, nimeni nu te promovează acolo unde ar trebui să o facă. Continuă să mergi înainte cu încredere, fii exemplu și ajută la rândul tău.
Zaharia Tudorel 2025 ©
